“Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus!” Destin karmic, talent versus vocaţie

De-a lungul timpului, de-a lungul existenţei, jucăm “roluri”. Unele ni se potrivesc, ne plac, devin cu timpul o obişnuinţă. Altele, rămân tot timpul agăţate undeva, în minte şi în suflet!
În “frunte” e “scris” totul! Aici se află un întreg univers al imaginilor. În frunte se află locul celui de-al treilea ochi sau, altă denumire folosită, a celei de-a şasea chakre. E locul unde domină şi se manifestă imaginaţia şi creativitatea fiecăruia în parte. E locul unde se află scris cum gândim, ce gândim, iar realitatea imediată confirmă cu exactitate cum şi ce gândim!
Destinul ni l-am ales încă dinainte de a ne naşte. Ne alegem, conform Legii Rezonanţei, acel suflet, acel corp, familie, loc, toate corespunzătoare destinului ales. Şi tot acolo, se află “gardianul” – cel care păzeşte şi se păzeşte – şoptindu-ţi ceva de genul “aşa ceva e imposibil” sau “e doar în imaginaţia ta”.
chakracover
Destinul karmic, cel dat de data naşterii, este cu totul altceva decât o fatalitate, ceva greu de dus şi/sau de neschimbat. Esenţa acestui destin se păstrează toată viaţa. Este vorba despre un schimb, o echilibrare între ceea ce suntem/dăm (talente) şi ceea ce putem fi/primim (vocaţii). Până la vârsta de aproximativ 36 de ani (funcţie de vibraţia destinului) acest destin trece neobservat, neconştientizat. Aceste hopuri asumate de noi înşine (teoretic doar de destin) au darul de a ne schimba, de ne transforma, de a scoate la iveală multe dintre resursele interioare, talente pe care suntem inconştienţi că le avem! Altfel?
De unde discrepanţa dintre realitatea interioară (ceea ce gândesc) şi realitatea exterioară (ceea ce trăiesc în mod concret)?
Cum gândesc?
De ce sunt aşa, de ce acţionez mereu aşa?
Sau poate întrebări şi mai “grele”: “ce exemplu am fost, sunt şi/sau pot da celorlalţi?” sau “ce las în urma mea?”
Reflectând asupra a ceea ce trăieşti, poţi (doar dacă vrei!), să începi să înţelegi. În jurul tău sunt oameni “ca şi tine”. Sunt tipare comportamentale pe care le manifeşti (prin gândire) şi, tot prin gândire, le judeci prin prisma dualităţii (bine versus rău).
Atunci când începi să înţelegi, deja te-ai ridicat. Ai trecut de pragul ignoranţei păzit cu străşnicie atât de mult timp. Îi dai putere ghidului tău interior.
Începi să te cunoşti. E ca şi cum te-ai vedea pentru prima oară. :) Începi să te recunoşti în ceilalţi. Până acum, ai trăit cu iluzia că te cunoşti sau îi cunoşti pe cei din jur. Începi să îţi alegi în mod conştient lucrurile de care eşti capabil, ceea ce poţi oferi, ceea ce vrei, ce ai nevoie şi ce poţi cere în schimbul a ceea ce ai de oferit. Începi să îţi dirijezi tu singur gândurile, imaginaţia. Începi să înţelegi că viaţa ta are şi un alt rol, că eşti “legat” de ceilalţi şi că propria ta existenţă face parte dintr-un “ceva” mai mare decât logic, raţional poţi înţelege. Începi să îţi trăieşti viaţa în loc să te trăiască ea pe tine!
Omul este interfaţa cu cosmosul, releul, “antena” de emisie/recepţie a Pământului cu întregul Univers.

Monica Stănescu

carte-de-vizita-05

Reamintesc că pentru calcularea acestui destin karmic, se adună cifrele toate cifrele din data naşterii.
Exemplu:
Data naşterii: 30.08.1988
3+8+1+9+8+8=37=3+7=10=1
Destin karmic 1.

Sursă imagine:

http://www.aromatherapy-natural-products.com/chakra-diagram.html

%d bloggers like this: