Familia persoanelor cu Vibraţia destinului 5

Deoarece subsemnatul face parte din această mare familie a „cinciarilor”, voi prezenta caracteristicile de bază ale vibraţiilor, ale energiilor care caracterizează familia noastră, a celor al căror destin este marcat de vibraţia 5.

Foarte probabil, voi continua seria articolelor publicate în categoria „Blog”, cu teme tot din domeniul vibraţiei 5, astfel încât să pot veni atât în ajutorul celor care fac parte din această mare familie, cât şi în ajutorul celor pe care viaţa îi pune în situaţia de a interacţiona cu un 5, cum sunt eu de pildă.

VIBRAŢIA DESTINULUI 5

 

Numar-5

 Se recomandă să evite pe cât posibil mediile sociale de tip conservativ, refractare la schimbare, precum şi activităţile care conţin foarte multe etape cu caracter repetitiv, care îi vor conduce inevitabil către conflicte interioare, care datorită particularităţilor temperamentale nevoia intensă de schimbare şi vizeza foarte mare de asimilare vor fi soluţionate tranşant, cu multă fermitate, mergând chiar până la brutalitate dacă apare cumva o opoziţie şi important de reţinut! fără regrete.

Pot manifesta aversiuni spontane faţă de persoanele care sunt dominate de vibraţii lente, învaţă greu şi reţin greu şi au înclinaţii native către munci rutiniere, motiv pentru care se recomandă să înveţe practica diplomaţiei în orice fel de relaţii interumane şi să îşi dezvolte la maximum spiritul de observaţie, astfel încât să poată identifica în timp util conjuncturile energetice defavorabile şi să le ocolească în mod înţelept, inteligent.

carte-de-vizita-05

%d bloggers like this: