Horoscop pentru perioada tranzitului Nodului Nord prin zodia Leu pentru zodia: Rac / Ascendent în Rac

Zodia Rac
Pentru nativii din Rac sau cei cu Ascendent în Rac urmează o perioadă de transformare, atât interioară şi exterioară. Este perioada de încheiere a unui sistem de referinţă urmărit în viaţă (valori, priorităţi), o perioadă de finalizare a unor mentalităţi, de înlocuire a unui mod de gândire şi cunoaşterea unui alt sistem de valori.
Nativii din Rac trăiesc evenimente din care învaţă (de voie sau de bună voie) administrarea şi/sau readministrarea propriilor resurse, a propriilor câştiguri. Este perioada în care sunt (sau ar trebui să fie) ceva mai atenţi pe ceea ce cheltuiesc şi pe ceea ce câştigă (cât câştigă, cât pot să economisească, cu cine îi împart).
Nativii din Rac au nevoie să-şi dezvolte încrederea în propriul lor sistem de valori, acceptând că acesta este doar o variantă posibilă (nefiind nici unicul şi nici cel mai bun), iar dacă vrea şi îşi doreşte să îi fie respectat să îl respecte pe al altuia, chiar dacă este diferit de al său.
O provocare le poate apărea în decursul acestei perioade nativilor din Rac, provocare legată de conştientizarea a ceea ce îi provoacă temeri. Sau, altfel formulat, de verificarea a vechii zicale: “de ce ţi-e frică, de aia ai parte!”.
Un tranzit reuşit şi trecut cu succes pentru nativii din Rac se poate realiza
prin:
– detaşarea de propriile lor emoţii,
– folosirea “prea plinului” de gândire/comunicare a sentimentelor în altă direcţie, către o acţiune concretă şi o manifestare pe planul fizic a celor gândite/simţite
– renunţarea aşteptărilor din afara lor (ori la apelarea la resurse exterioare lor),
– stabilirea de obiective concrete, palpabile (obţinerea unor beneficii financiare, investiţii în loc de achiziţii de tot ceea ce le poate da sentimentul de stabilitate şi de securitate).
Pe scurt:
– interes către stabilitate şi continuitate în obţinerea de venituri
– descoperirea şi conştientizarea existenţei a mai multor sisteme de valori posibile
– distribuirea cu discernământ şi înţelepciune a veniturilor
– discerenerea dintre nevoile personale şi ale altuia
– conştientizarea unor temeri

Cu drag,
astrolog, numerolog Monica Stănescu

Împărtăşeşte informaţiile cu prietenii tăi!

Articole înrudite:

Nodul Nord în Leu: De la conexiuni/relaţie la inspiraţie! : http://vibratianumerelor.com/0293
Nodurile lunare: http://vibratianumerelor.com/7rio
Umbra versus Nodurile lunare: http://vibratianumerelor.com/umbra-vs-nodurile-lunare/
Horoscop Nod Nord în Leu pentru zodia Berbec/Ascendent în Berbec: http://vibratianumerelor.com/uxux
Horoscop Nod Nord în Leu pentru zodia Taur/Ascendent în Taur: http://vibratianumerelor.com/jyyv
Horoscop Nod Nord în Leu pentru zodia Gemeni/Ascendent în Gemeni: http://vibratianumerelor.com/wm4i
Horoscop Nod Nord în Leu pentru zodia Leu/Ascendent în Leu: http://vibratianumerelor.com/gzdl
Horoscop Nod Nord în Leu pentru zodia Fecioară/Ascendent în Fecioară: http://vibratianumerelor.com/kp6h
Horoscop Nod Nord în Leu pentru zodia Balanţă/Ascendent în Balanţă: http://vibratianumerelor.com/64ez
Horoscop Nod Nord în Leu pentru zodia Scorpion/Ascendent în Scorpion: http://vibratianumerelor.com/mf7f
Horoscop Nod Nord în Leu pentru zodia Săgetător/Ascendent în Săgetător: http://vibratianumerelor.com/iqou
Horoscop Nod Nord în Leu pentru zodia Capricorn/Ascendent în Capricorn: http://vibratianumerelor.com/skey
Horoscop Nod Nord în Leu pentru zodia Vărsător/Ascendent în Vărsător: http://vibratianumerelor.com/h7cz
Horoscop Nod Nord în Leu pentru zodia Peşti/Ascendent în Peşti:  http://vibratianumerelor.com/k0z8

 

sursă imagine: https://openclipart.org