Lecţiile karmice

Atunci când vorbim despre karmă vorbim despre acel circuit energetic dintre „cauză şi efect”, efect care la rândul lui devine o cauză a unui alt efect. În capitolul anterior am explicat deja că la originea oricărei cauze este gândul, fie unul personal fie al altuia!

„Lecţii karmice” spun în primul rând despre un mod de gândire al unei vibraţii precum şi modul de manifestare (efectul) al acestui mod de gândire.

Mod-de-Gandire

Reamintesc că fiecare vibraţie are părţi complementare în ea însăşi, cu moduri de manifestare diferite, talente diferite, atrageri şi respingeri în funcţie de sistemul de valori avut (fie el unul personal construit de-a lungul timpului, fie unul adoptat şi integrat din societatea în care s-a născut şi crescut).

Ţin să menţionez că părţile mai puţin plăcute ale manifestării (şi care îi afectează pe cei din jur) se petrec doar în clipa când acea persoană se pierde pe ea însăşi, de sinele său interior.

Schimbările în modul de gândire al fiecărui individ se petrec treptat (în mod obişnuit căci se pot petrece şi schimbări bruşte) în funcţie de schimbarea mediului înconjurător, al persoanelor cu care intră în contact, fie el unul parţial sau complet. O primă schimbare de acest gen din viaţa fiecăruia o constituie părăsirea temporară a mediului intim, cel familial, prin mersul la cămin, grădiniţă sau direct la şcoală. Fiinţa se schimbă prin absorbţia inconştientă a informaţiilor noi venite din exterior, iar acest lucru se petrece indiferent de vârsta avută toată viaţa. Totuşi, ceva din interiorul ei, al fiinţei întrupate, rămâne neschimbat. Acest lucru este modul de gândire preponderent pe care l-au avut cei care l-au adus pe lume în perioada conceperii.

Primul factor pe care îl am în vedere într-un calcul numerologic şi într-o analiză de compatibilitate între două persoane sunt legăturile karmice. Modul de gândire preponderent al fiecărei persoane este acel mod de gândire corespunzător vibraţiei iniţiale. Această vibraţie este tocmai vibraţia corespunzătoare lunii în care a avut loc concepţia, în acel „punct 0” în care a avut loc bing-bangul energetic rezultat în urma întâlnirii unui ovul cu un spermatozoid.

Monica Stănescu

carte-de-vizita-05

fragment din seria “Secretele Aritmologiei” Vol. 2 – ” Numerologia Karmică”

sursă imagine: http://revealedtheninthwave.blogspot.gr/2013/03/blog-post_7649.html

%d bloggers like this: