Luna Iunie 2014 — Precum în Cer, aşa şi pe Pământ!

 Privită pe ansamblu, luna Iunie a oricărui an trezeşte în fiecare dintre noi acele calităţi şi moduri comportamentale specifice unui adevărat profesor. Cu toţii devenim sau avem tendinţa de a trece „la catedră” în această lună (într-un fel sau altul), să predăm şi să dăruim mai departe propriile experienţe, să comunicăm, să căutăm informaţii despre acele situaţii legate de relaţii interumane (în special), să cercetăm mai îndeaproape acele momente în care ne-am implicat (mai mult sau mai puţin conştienţi) şi din urmarea cărora ne-am trezit cu responsabilităţi şi obligaţii.

Tuturor ne place în principiu acest loc. Dar, dacă avem în vedere şi vibraţia acestui an, lecţiile predate să fie mai mult din experienţa personală, fie ea una bună sau una rea!

Folosirea cunoştinţelor acumulate în viaţă este cu totul alta decât o ştiinţă învăţată într-un mod raţional pe băncile unei şcoli. Este vorba despre acele lecţii pe care însăşi viaţa ni le-a servit pentru propria noastră evoluţie. Credibilitatea este dată doar dacă suntem în măsură să recunoaştem, chiar dacă facem în noi înşine această recunoaştere la început. Înainte de „a face” se află „a fi”. În loc să spunem că „eu am făcut” (… următorul lucru cu acest efect) să folosim „eu sunt cel care a făcut”.

Este posibil ca marea majoritate dintre noi să se simtă singuri în această lună, nehotărâţi în ce direcţie să o ia şi pe ce drum să apuce. Din păcate, luna Iunie este o lună aflată doar aparent, la nivel fizic, sub semnul îndoielilor şi al nehotărârii. Dacă vă întrebaţi de ce, atunci vă reamintesc că suntem la jumătatea anului, iar această lună se află tocmai în această situaţie. Ceea ce decidem în această lună se va vedea şi în restul anului.

Vibraţiile anuale combinate cu cele ale lunii Iunie predispun la acestă senzaţie. Mai mult ca oricând, este mult mai înţelept să ne bazăm pe noi înşine în orice proiect sau orice problemă pe care o avem de rezolvat în decursul acestei luni. Şi mă refer în primul rând la acele probleme personale! Viaţa personală este unul dintre aspectele în care suntem atenţionaţi, uneori mai subtil, alteori ceva mai direct. Ceea ce este demn de reamintit, este că „suntem făcuţi după chipul şi asemănarea Lui”, această afirmaţie arătând şi indicând care este soluţia la care putem apela oricând în viaţă: imaginaţia şi creativitatea proprie!

Dacă „Cerul” reprezintă modul nostru de a gândi, atunci „Pământul” ne arată realitatea construită chiar de noi înşine. Mai mult ca niciodată în această lună se simte nevoia de a clădi ceva durabil, mult mai rezistent, de a păşi pe un teren solid, palpabil. Simţim cu toţii această nevoie de durabilitate şi stabilitate în propria noastră viaţă.

Este posibil ca uneori să devenim ceva mai iritabili în comportament, în special cei care şi-au reprimat prea mult timp în ei înşişi exprimarea propriei individualităţi. Zicala „Tăcerea e de aur” arată dacă aurul se ascunde şi în interiorul propriei noastre vieţi şi, întocmai ca un bijutier priceput, este posibil să fie nevoie să zgâriem un pic la suprafaţă chiar propria noastră viaţă, să vedem şi locurile unde se află „strălucire” adevărată în loc de un amalgam doar cu un aspect strălucitor.

Toate evenimentele se petrec într-un ritm mult mai rapid decât ne-am aştepta. Stabilirea unor date şi termene precise sunt foarte greu de realizat. Suntem cu toţii sprijiniţi, chiar dacă aparenţa de singurătate persistă. Cel mai mult sunt ajutaţi cei care fac ei înşişi primul pas! Doar aşa putem descoperim (fie în noi înşine, fie în cei din jurul nostru) puterea necesară pentru a obţine ceea ce ne dorim, precum şi pe cei pe care putem pune bază şi în care putem avea încredere. Iese la iveală adevăratul „aur”, adevărata bogăţie: oamenii! Cei care îşi găsesc în ei înşişi acea sămânţă divină şi înţeleg, ajung mult mai repede la esenţa problemelor şi, prin urmare, găsesc mult mai repede soluţii. Singurul lucru care ne poate determina să ne retragem din această conjunctură vibraţională este doar propria noastră îndoială în legătură cu soluţiile găsite. Poate că este mult mai înţelept să refuzăm unele oferte sau cerinţe, în loc să spunem „da” şi să facem „nimic” sau să ne lipsească puterea de acţiona.

Într-o astfel de conjuctură energetică succesele dorite se obţin cu destul de multă greutate. Pot apărea piedici şi obstacole neprevăzute, care ne solicită destul de mult toleranţa, calmul şi rezistenţa personală. Şi mă refer în special la relaţiile dintre oameni. În schimb, situaţia materială poate lua un alt curs faţă de lunile precedente. Pot apărea noi surse de venit, uneori ca din „neant”! Este posibil să apară şi oportunitatea de a achiziţiona noi bunuri materiale valoroase, cum ar fi un alt apartament, un teren sau o casă. La fel, poate apărea şi un alt membru în propria noastră familie dacă ne-am gândit şi la aşa ceva. Pot apărea posibilităţi şi oportunităţi de a călători în alte locuri decât cele în care ne ducem viaţa zilnică.

Tot ceea ce a fost doar gândit (în Cer!) în această lună are toate şansele să se vadă şi în realitate (şi pe Pământ!). Doar de noi depinde dacă am investit energie suficientă (timp) în ceea ce ne-am dorit.

Cele mai favorabile din punct de vedere energetic sunt zilele de luni, sâmbătă şi duminică, iar ca date sunt zilele de 4, 13, 22 şi 31.

Să vedem cam care sunt tendinţele şi predispoziţiile din această lună pentru fiecare vibraţie de destin în parte.

Cer si Pamant

Destin 1.

În ultimul timp ai avut parte de monotonie şi rutină, iar acest lucru îţi (cam) displace. Cauţi să schimbi ceva dar îţi place ca tu să fii cel care produce schimbarea, în niciun caz altcineva! Dacă cineva, altcineva decât tine a încercat să producă acea schimbare, te-ai dovedit de multe ori a fi necruţător faţă de acea persoană… sau persoane. Dacă de felul tău eşti foarte îngăduitor şi indulgent faţă de erorile personale, faţă de ale altora îţi este foarte greu să treci.

În această lună eşti predispus să provoci acele schimbări, la început printr-o comunicare elegantă şi diplomatică. Gândirea ta este suficient de rapidă, fiind genul de om care reuşeşte prin lovituri rapide şi date în locurile cele mai fragile. Este posibil, totuşi, să ai parte şi de adevărate surprize, căci locurile pe care le-ai crezut tu a fi de natură „slabă” se dovedesc de astă dată a fi mult mai solide decât ţi-ai fi putut imagina!

Cu toate că vrei să fii cât mai liber şi mai independent, totuşi, probabilitatea este destul de mare ca în această lună să îţi conştientizezi propriile dependenţe şi ataşamente, fie faţă de o relaţie veche (care te-a susţinut din punct de vedere emoţional şi/sau moral), fie faţă de o sursă de venit. Dacă până acum ai căutat doar libertatea proprie, punând-o întotdeauna pe primul plan, de această dată eşti (într-un fel sau altul) pus în situaţia de a respecta şi alegerile celorlalţi.

Chiar dacă uneori ai tendinţa de a reacţiona, mai ales în momentele de oboseală sau de stress, încearcă să fii totuşi ceva mai prudent în tot ceea ce faci şi spui, indiferent dacă este vorba despre o discuţie banală sau de o călătorie programată. Ştii, simţi în forul tău interior că o schimbare se apropie, dar lasă-i timp şi celor de lângă tine să se obişnuiască cu ideea schimbării propuse. În special în cazul în care ideea vine de la tine!

Destin 2.

Întotdeauna ai încercat să ocupi un loc de frunte în tot ceea ce te-ai implicat. Se pare că în această lună acest rol pe care îţi place să îl joci, este completat şi de responsabilitate. Şi cam îţi displace! Oricât ai căuta o soluţie să aplanezi şi să maschezi unele lucruri, mai mult ca niciodată ies la iveală în această lună tocmai acele efecte de care te temi şi de care ai devenit ceva mai conştient! Poţi să dai mai departe doar acele lecţii pe care le-ai aplicat doar tu însuţi în viaţa ta şi în special cele care au avut efecte echilibrate şi armonioase pentru toţi cei implicaţi.

Posibil să ai parte de situaţii în care eşti pus să „vezi prin ochii celorlalţi”, lucru care, întradevăr, te poate dezechilibra un pic. Tot ceea ce poţi face este să reinstalezi tu însuţi acea stare de linişte şi armonie. Ceea ce părea a fi „bine” se dovedeşte a fi bine pentru altcineva decât tu însuţi. Fiind vorba în primul rând despre viaţa personală, este destul de greu să iei şi o decizie. Dar, decât să tragi de o relaţie care tărăgăne (sau relaţii păgubitoare, iluzorii), mai bine de ocupi de cu altceva. Îţi poţi decora sau amenaja propria locuinţă de exemplu. Această lună este mult mai potrivită pentru relaţii echilibrate, fără prea multe implicări emoţionale, iar achiziţionarea unor obiecte de decor îţi pot ridica mult, mult de tot moralul.

Destin 3.

Situaţiile din această lună te pun mai mult ca oricând în poziţia de a lua o atitudine şi a acţiona într-o direcţie oarecare. Oricât ai căutat să eviţi şi să te retragi din faţa unor responsabilităţi, predispoziţiile vibraţionale ale acestei luni te susţin şi te îndeamnă să îţi exprimi propria opinie faţă de anumite acţiuni. Dacă ai omis unele recomandări primite de la cunoscuţi, în această lună îţi vei aminti de ele. Dacă ai căutat să amâni unele acţiuni, tergiversându-le, acum ai parte să fie nevoie şi de implicarea ta. Înveţi, şi încă o lecţie destul de valoroasă! Înveţi că amânarea este tot un fel de acţiune, iar neimplicarea poate duce la nişte efecte mai puţin dorite… Cu totul altele decât cele pe care le-ai vrut, dorit, visat să fie!

Oamenii pe care ai crezut că îi cunoşti se dovedesc a avea un alt comportament decât cel pe care ţi l-ai imaginat. „A cunoaşte” este cu totul altceva decât „a ştii”, chiar dacă, aparent, semantica acestor două verbe este asemănătoare. „Cunoaşterea” implică şi ceva implicări personale (de natură sentimentală), pe când „ştiinţa” ţine doar de mental, de formă fără conţinut. Dacă ai avut tendinţa de a te folosi de sentimentele celorlalţi (în folosul personal) în această lună eşti pus în situaţia de a se folosi ceilalţi de sentimentale tale. Doar dacă!

Îţi este groaznic de greu să stai pe loc, iar dacă o faci, acest repaos este doar din punct de vedere fizic. Mintea croieşte tot felul de tot felul de planuri în această lună, în special în domeniul financiar. Este domeniul care te ocupă cel mai mult, cel puţin în ultimile luni de zile.

Se spune că D-zeu îi ajută în primul rând pe cei care se ajută în primul rând pe ei înşişi. Dacă îţi reaminteşti de aceste cuvinte, atunci ştii că orice piedică sau amânare de care ai avut parte (cel puţin în ultimul timp), au un singur rost: acela de a-ţi arăta cu precizie „uşa” pe care să intri!

Destin 4.

Ai o tendinţă (cruntă!) de a te împrăştia în mai multe direcţii, de a te implica în planuri, obiective, situaţii, din care ieşi cu totul stors de puteri. Ei bine, în această lună devii ceva mai conştient de această adevărată risipă şi cauţi să îţi fixezi tu însuţi anumite obiective. Doar gândind şi acţionând în acest fel îţi poţi câştiga atât propria independenţă, cât şi respectul faţă de tine însuţi.

Dacă până acum ai avut tendinţa de a face un pas înapoi în faţa obstacolelor şi piedicilor ivite, în această lună ai destulă putere să treci „peste”. Este foarte important să îţi aminteşti acum, în special în această lună, de vechea zicală: „dacă mie-mi este bine, atunci şi celor din jurul meu le este”! Dacă acel „bine” a însemnat până acum abandon şi renunţare din partea ta s-a dovedit a fi doar bine pentru cei din jur şi ţie ţi-a dat doar stare de disconfort, în această lună totul se schimbă locurile.

Aminteşte-ţi că norocul este de partea celor care au curaj să se exprime pe ei înşişi, şi sunt cumpătaţi în tot ceea ce fac, iar tot ceea ce este „prea mult” sau „prea puţin” poate fi dăunător atât ţie, cât şi celor din jur. Eşti singurul în măsură să stabileşti aceast echilibru, nimeni altcineva. Şi poţi!

Posibil ca în această lună să intri în posesia unei sume de bani. Poate că e mai mult decât te-ai gândit, o sumă cu mult mai mare decât te aşteptai… Dar aminteşte-ţi (din nou!) de ceea ce înseamnă risipă! Eventual poţi cere sfatul cuiva, chiar dacă îţi displace să faci acest lucru.

Destin 5.

Ai făcut tot felul de planuri, de schiţe, cel puţin în ultimul timp. Ţi-ai trasat obiective clare, iar multe dintre ele ţin de nişte idealuri greu de atins. Greu dar posibile! Vibraţiile acestei luni sunt mult mai potrivite pentru stimularea propriei tale creativităţi şi pentru a îţi arăta (atât ţie cât şi celorlalţi din jur) adevărata semnificaţie a compasiunii, a dragostei şi a iubirii divine.

S-ar putea să fii pus în situaţii destul de dificile, să îţi pierzi uneori controlul, aşa că acordă mai multă atenţie păstrării propriului tău echilibru decât al re-echilibrării persoanelor din jur. Dacă te pierzi în detalii, s-ar putea să îţi scape din vedere chiar propriul (sau propriile) tale obiective stabilite. Aşa cum poţi să spui „da”, poţi spune şi „nu”, mai ales în cazurile în care ţi se cer să faci anumite compromisuri. Şi ai destule cunoştinţe care apelează la tine în momente dificile! Unde să acorzi ceva mai multă atenţie, în special în această lună? La latura materială, la aspectul financiar al vieţii. De multe ori ai gândit „materialul” cu inima, dăruind mai mult decât ţi-ai fi putut permite.

Această lună este cea mai potrivită pentru a pune punct unor relaţii sau a unor obiective care se dovesc a fi mari cheltuitoare de energie personală, fie că este vorba de timp sau de implicări sentimentale. Dacă te simţi trist şi necăjit că se întâmplă acest lucru, aminteşte-ţi că „dacă se închide o uşă, se deschide în altă parte o fereastră”! Este o lună mult mai potrivită pentru a stabili noi relaţii, în special cu persoane noi, străine, sau să călătoreşti pur şi simplu. Singura recomandare pe care o pot da: Să te bucuri de viaţă şi de ceea ce îţi oferă ea, oricând şi oriunde!

Destin 6.

Indiferent de ce ţi-ai propus să faci în această lună, de îndeplinirea viselor (dorinţelor) tale eşti responsabil doar tu. Nimeni altcineva. Dacă ai dubii în planurile tale, atunci realitatea îţi va confirma ceea ce gândeşti şi simţi. Cum? Îţi scoate la iveală exact acele persoane care (doar aparent!) sunt în dezacord cu planurile tale. Tu eşti cel care (încă) îndoieli.

Vibraţiile acestei luni îţi vor scoate la iveală nişte calităţi ascunse, dosite în interiorul tău, mai ales de teama de a-ţi asuma responsabilităţi. Dacă ţi-ai propus nişte obiective clare (doar dacă!), atunci te poţi baza de îndeplinirea lor sprijinindu-te doar pe tine. Posibil să ai parte de anumite situaţii în care răbdarea îţi pusă la grea încercare. Aminteşte-ţi că şi alţii au avut răbdare cu tine. Chiar dacă îţi displace când ţi se opune cineva, aminteşte-ţi că şi tu te-ai opus la rândul tău. Chiar dacă îţi displace să lucrezi în echipă, aminteşte-ţi că toate reuşitele tale s-au datorat doar în urma muncii în echipă. Chiar dacă îţi place să iei decizii singur şi să dai ordine, primul care trebuie să execute acele ordine eşti chiar tu însuţi!

Dacă te-a măcinat în ultimul timp o problemă, această lună este cea mai potrivită pentru a acţiona. Această lună este mult mai potrivită pentru mişcare fizică decât intelectuală, aşa că profită!

Destin 7.

Vibraţiile acestei luni îţi oferă şansa şi posibilitatea de a învăţa ce înseamnă cu adevărat să lucrezi, să te integrezi sau/şi să te angajezi într-un parteneriat. Dacă ai făcut mult timp doar ceea ce îţi place, acum, în această lună, este posibil să faci şi ceea ce trebuie, interesul fiind mai mult unul general decât unul particular.

S-ar putea să ai momente când îţi vine să îţi plângi de milă, să te autocompătimeşti, să te cerţi cu cei din jur că cer prea mult de la tine, să faci reproşuri celorlalţi că te neglijează sau că îţi ignoră propriile tale sentimente. În această lună eşti pus destul de mult la încercare, mai ales dacă în ultimul timp ai împărţit din rezultatele muncii tale cu cei dragi. Pus greu la încercare mai ales dacă te aştepţi să şi primeşti ceva în schimb! Mult mai înţelept este să eviţi (mai ales în această lună) să îţi faci iluzii sau/şi să faci orice fel de presupuneri. Sunt inutile! Uneori, răsplata se lasă aşteptată, dar fii convins că vine atunci când te aştepţi tu cel mai puţin!

Poate pentru prima oară descoperi ce înseamnă (cu adevărat) a lua decizii şi de a acţiona, asumându-ţi şi responsabilităţile imediate.

Realizezi şi conştientizezi cel mai bine în această lună pe cine şi pe ce te poţi baza. Acolo unde ţi se părea a fi calm şi armonie, s-ar putea să descoperi nişte lucruri care îţi displac, iar acolo unde ţi se părea a fi tensiune, se poate dovedi a fi cel mai stabil echilibru. Priveşte totul cu ceva mai multă detaşare. Învaţă. Gândeşte. Foloseşte diplomaţia în oricare dintre aceste situaţii şi să te implici doar dacă este absolut necesar!

Destin 8.

Oricât ai încerca să ajuţi pe cineva să îşi găsească fericirea (ceea ce ai încercat poate de prea multe ori!), îţi este imposibil… atât timp cât persoana respectivă (sau persoanele) ţin morţiş la propria lor nefericire, de parcă ar fi unicul şi singurul lor rost în viaţă. Cel mult, din aceste experienţe trăite îţi poţi descoperi propria ta capacitate de creativitate prin stimularea imaginaţiei personale!

Vibraţiile acestei luni îţi aduc bani cu uşurinţă, cu mult mai multă uşurinţă ca de obicei. Dar, poate că de data aceasta ai şi grijă cam pe unde îi împrăştii, căci ai tendinţa de a cheltui fără să ştii şi unde… Sau pe ce!

Poate că ar fi mult mai interesant să îţi foloseşti imaginaţia şi ce se poate întâmpla şi după ce faci cheltuielile respective. Sau poate că mai ai (încă!) nevoie de astfel de experienţe! Iar dacă tot îţi place să fii în centrul atenţiei şi să-i ajuţi pe cei din jur, atunci (măcar!), învaţă să îţi construieşti mai întâi propria ta fericire în loc să o construieşti pe a altora.

Eşti unul dintre favoriţii acestei luni, deci ai mari şanse de reuşită în tot ceea ce te implici, în special în acele acţiuni care implică comunicarea şi stabilirea de noi relaţii şi contacte.

Destin 9.

Încerci în această lună să pui ceva la cale, să ridici ceva durabil şi mult mai rezistent. Planifici ceva de mult timp şi, ca să fii sigur de reuşită, ai luat în calcul tot proiectul, până în cele mai mici detalii. Poate că ştii acum şi care este valoarea detaliilor. Iar dacă îţi scapă, atunci ai să afli cât de curând, când ceea ce ai ridicat în luni (sau ani) se poate prăbuşi în doar câteva ore… sau chiar minute!

Îndepărtezi în această lună orice persoană sau eveniment care te poate distrage de la munca ta. Ştii exact ceea ce vrei şi ce îţi doreşti. Cât despre merit… Doar cei mai apropiaţi ştiu cât de mult munceşti şi cât suflet pui în tot ceea ce faci! Poate că acesta este şi motivul pentru care mulţi dintre cunoscuţi pleacă de lângă tine! Ceea ce te face pe tine să te simţi în siguranţă pe ceilalţi îi sperie… Şi tu ştii mai bine ca oricine că dincolo de „ceea ce se vede” se află „ceea ce este”. :)

E bine să păstrezi în această lună cât mai aproape de tine pe cei care îţi atrag atenţia atunci când ai depăşit măsura, în special în timpul consumat cu munca în care te implici. Prietenul adevărat este cel care te trage şi „de urechi” atunci când e nevoie, cel care îţi spune ceea ce gândeşte, şi mai puţin cel care te ridică în slăvi!

Munceşti (cel puţin în ultimul timp) cu gândul doar la viitor, omiţând şi de prezent. Este mult mai indicat în această lună să îţi verifici situaţia materială, cea prezentă, în loc să alergi mereu pentru „mai mult”. În plus, tot de tine ţin şi cei de lângă tine. Şi poate că vei şi primi unele atenţionări, aluzii subtile şi în această direcţie!

O lună plină de fericire şi mulţumire sufletească!

Cu drag,

Monica

……………………………………………………

Notă: Toate cele scrise mai sus sunt probalităţi generale pentru fiecare vibraţie de destin în parte. Vibraţia finalizatoare, cea care determină rezultatul concret al evenimentelor din această lună, aparţine vibraţiei menirii personale. De exemplu, dacă vibraţia menirii personale este 2, atunci anul personal în 2014 este 9, iar luna iunie este de vibraţie 6.

……………………………………………………

Ai ceva dificultăţi în înţelegerea celor scrise sau, dimpotrivă, vrei să afli ceva mai multe? Atunci, şi mai multe informaţii poţi găsi AICI. (link)

……………………………………………………

sursă imagine:

http://melodytravel.pblogs.gr/2010/08/na-ha-ena-oyrano.html

%d bloggers like this: