Marte în Balanţă. Noi scopuri, noi obiective, noi căi şi metode

Potriveală ca cleiul de nucă la zidărie, cam aşa e cu energiile lui Marte în zodia Balanţei. :)
Între 22 octombrie şi 9 decembrie 2017 (21:29, ora Ro), energiile lui Marte intră într-o perioadă în care s-ar putea să ne trezim faţă în faţă cu situaţii sau evenimente ceva mai “altfel” decât banalităţi.
S-ar putea să constatăm (fiecare dintre noi!) că ne este imposibil să păstrăm chiar totul sub control, uneori chiar şi pe noi înşine darămite pe altcineva. 😉

Marte în Balanţă intervine acolo unde lucrurile sau situaţiile care fie au stagnat prea mult timp, fie sunt în dezechilibru de prea mult timp.

Încep să dispară şi/sau să se disipe motivele care ne determinau (altădată!) să trecem la acţiune.
Ce predomină în acest timp?
Căutarea a orice (scop, obiectiv, metodă, cale) care ne-ar putea aduce independenţa. Perioada este excelentă pentru orice fel de activităţi legate de starea noastră de sănătate, de a ne face munca în mod corect şi de a reflecta la noi înşine (la de ce, cum şi ce gândim şi/sau acţionăm doar într-un mod anume). Timp este suficient pentru a reflecta în această direcţie, cam până pe 10 noiembrie. După această data, lucrurile încep să se schimbe! Începem treptat să mai să şi gândim şi să comunicăm cele gândite şi descoperite, iar spre finele lunii, după data de 27, ne suflecăm mânecile şi trecem la treabă. Urmează o perioadă în care e mult de lucru (în primul rând cu noi înşine!). Devenim mai prudenţi, mai organizaţi, mai atenţi în ce fel de activităţi ne implicăm energia şi ne investim timpul (inclusiv şi banii).

Echilibru în viaţă

Cine s-a uitat şi a investit energie (timp sau bani) doar pentru obţinerea de rezultate valabile şi favorabile doar pentru sine, s-ar putea să fie pus în situaţia de a re-echilibra deficitul creat.

========================================================
Numerograme personalizate, numerograme previzionale, analize astrologice natale, karmiceprevizionale, consultanţe.
========================================================

În ce domenii din viaţă urmează să se stabilească o nouă ordine, o nouă direcţie şi/sau de schimbare a metodelor folosite.

BERBEC
Parteneri sau asociaţi (de viaţă sau de afaceri). Marte în Balanţă vă îndeamnă să vă căutaţi alţi parteneri sau asociaţi, pentru că doar parteneriatele sau asocierile cu alţii vă dau energie. Singura problemă este să şi ştiţi cum să gestionaţi această energie pentru că vă poate îndemna la certuri, la manifestări de gelozie şi/sau de posesivitate.

TAUR
Muncă, beneficii materiale şi financiare, relaţii profesionale şi/sau sănătate. Marte în Balanţă vă poate aduce senzaţia de plictiseală faţă de rutină, de monotonie şi/sau faţă de orice fel de reguli impuse. Deci o posibilă căutare de noi sensuri de urmat în viaţă!

GEMENI
În ce vă aduce starea de fericire, de bucurie şi în modul în care vă manifestaţi afectivitatea. Marte în Balanţă vă oferă o altă perspectivă asupra fericirii în general şi asupra vieţii dvs din punct de vedere afectiv. Efectiv s-ar putea să începeţi să vedeţi şi să vă uitaţi la ce le aduce fericire altora.

RAC
Viaţă personală, cămin, familie, relaţia cu părinţii (inclusiv cele preluate de la ei). Marte în Balanţă vă poate da chef de ceartă (cu părinţii, familia) şi o tendinţă de a avea grijă mai mult de nevoile d-voastră decât ale altora.

LEU
Gândire, comunicare, cercetări, documentări, studii autodidacte, deplasări. Marte în Balanţă vă poate aduce tendinţa (impulsul) de a vă certa cu anturajul (cu vecinii, fraţii), nerăbdare, nevoie de a vă impune, dar aduce şi posibilitatea de a conştientiza diferenţe subtile (cum ar fi dintre inteligenţă vs şiretenie, ghidare vs manipulare, cunoaştere vs înţelepciune, iubire vs sex, etc).

FECIOARĂ
Finanţe, valori pecuniare, valori spirituale, cunoştinţe, aptitudini, talente, competenţe, ce poate oferi şi ce oferă. Marte în Balanţă vă poate aduce descoperirea de noi oportunităţi de a câştiga ceva, dorinţă de a cheltui mai mult, impulsul de a cere recompense şi practice pentru munca depusă.

BALANŢĂ
Atitudini interioare, manifestări şi comportament obişnuit. Marte în Balanţă vă poate aduce un curaj neobişnuit pentru dvs, un plus de mândrie faţă de dvs, faţă de realizările dvs, predispoziţie la certuri şi/sau conflicte, dorinţa de a combate “ceva” sau de a ieşi în evidenţă cu “ceva”.

SCORPION
Posibilitatea de accesare a tiparelor aflate în subconştient. Marte în Balanţă scoate la lumină cum gândiţi şi acţionaţi pentru a obţine succese, cum priviţi şi gestionaţi eşecurile, cum ar trebuie să gândiţi şi să acţionaţi mai departe (de multe ori s-ar putea să fie nevoie să vă abţineţi mai ales în cazuri în care vă daţi seama fie de naivitatea dvs, fie când daţi de piedici de natură legislativă).

SĂGETĂTOR
Cercul de prieteni şi influenţa acestuia (sau a mediului în care vă aflaţi). Marte în Balanţă vă poate îndemna la impunerea propriilor opinii altora, deci în cercul dvs de prieteni sau în familie, s-ar putea să apară conflicte.

CAPRICORN
Realizări profesionale, profesie, cariera profesională, reputaţie, recunoaştere de către ceilalţi. Marte în Balanţă vă poate face nerăbdători sau impulsivi în relaţiile cu ceilalţi (dificultate în a vă supune regulilor).

VĂRSĂTOR
Credinţe, convingeri, opinii legate de spiritualitate, viziunea sa despre sine şi despre lume. Marte în Balanţă întăreşte spiritul de iniţiativă, convingerile personale, idealurile urmărite, cât şi dorinţa de libertate.

PEŞTI
Accesarea propriilor capacităţi de a fi/face schimbare şi de a trece peste momente/situaţii dificile (crize de multe ori de natură emoţională). Marte în Balanţă aduce clarificări legate de modul în care vă folosiţi propria energie creativă.

astrolog, numerolog şi formator Monica Stănescu

Împărtăşeşte informaţia cu prietenii tăi!

========================================================
Numerograme personalizate, numerograme previzionale, analize astrologice natale, karmiceprevizionale, consultanţe.
========================================================

Sursă imagine:
http://www.mydearvalentine.com/picture-quotes/life-picture-quote-if-you-want-to-have-p-1268.html

==========================

%d bloggers like this: