Mercur în Peşti (18.02-06.03.2018) Plecat în concediu!

Se apropie Mercur de semnul Peştilor, un loc în care raţiunea, logica, toate acestea (şi încă multe altele), încep să de-a rateuri… Este firesc să apară o grămadă de tentaţii şi totodată, să facem o grămadă de compromisuri pe care altă dată le-am fi refuzat din start! Atât timp cât Mercur este în Peşti, gândim mai bine pentru alţii, decât pentru noi înşine. De fapt, acest “noi” se extinde dincolo de orice fel de graniţe. “Noi” ne contopim cu întreg Universul! Aşa că, ce rost ar mai avea să ne batem prea mult capul?!? Ci dimpotrivă, îi oferim un mic concediu de vreo 15-16 zile, accesându-ne partea stângă a creierului doar în situaţii excepţionale, adică atunci când:
– se caută soluţii (noi) la probleme (vechi) (Neptun sext. Uranus);
– este nevoie de dexteritate;
– este necesară (mai mult pentru păstrarea aparenţelor);
– apar tentaţii irezistibile (în a experimenta sau a studia ceva);
– comunicăm (mult!) şi socializăm (As în Var şi Mercur în C1 la intrare în semn);
– îi ascultăm pe ceilalţi;
– este nevoie de înţelegere (puncte de vedere, motive sau cauze posibile, etc).

Conexiuni

Aşadar, urmează o perioadă în care raţiunea trece de multe ori pe loc secund, urcând în schimb pe primul loc intuiţia şi imaginaţia. Putem fi tentaţi să facem mai mult decât trebuie, să dăm mai mult decât ni se cere sau decât este şi necesar.
Putem fi tentaţi să ajutăm oriunde, oricând, cu oricât şi pe oricine. Putem cădea foarte repede de la o extremă la alta: de la compasiune la milă, de la altruism la sacrificiu. Putem fi tentaţi de a ne agăţa de cuvinte mai ceva ca de colacii de salvare. Şi într-un fel aşa şi sunt! Cuvintele sunt cele care păstrează legătura dintre lumea invizibilă (doar intuită sau imaginată) şi cea trăită efectiv. Mai mult ne imaginăm cum ar trebui să fie un lucru, o persoană, o situaţie, în niciun caz aşa cum este.
Putem fi tentaţi să ne retragem într-o altă lume, pentru că aşa cum este, este nepotrivit, incorect, nedrept. Sau necorespunzător din n, x, y, z motive, toate fiind mai mult intuite, decât explicabile sau logice. E cea care vine mai pe la urmă… :)
Atât timp cât Mercur se află în semnul Peştilor (la fel ca şi în Săgetător sau Leu), mai bine (şi mai înţelept), este să amânăm luarea de decizii importante, mai ales dacă sunt în legătură cu profesia sau cu un loc de muncă.
Este o perioadă în care:
parcă am merge împotriva noastră (sau mai mult în dezavantaj);
– ne pricepem bine să-i ajutăm şi să-i “organizăm” pe alţii (cu mare greu şi pe noi înşine);
– înţelegem repede ce se află dincolo de aparenţe (şi ne scapă din vedere des evidenţele);
– putem fi tentaţi să ne certăm cu formele de manifestare “autoritare” (începând de la cei cu funcţii şi terminând cu cei mai în etate).

Influenţele tranzitului lui Mercur în Peşti.

Berbec: puteţi deveni un fel de leader, un reprezentant al unui grup de oameni; concentrare dificilă atunci când vă aflaţi în mijlocul unui grup de oameni;
Taur: plăcere în a socializa; comunicare intensă cu cei pe care îi consideraţi a fi prieteni; plăcere în a împărtăşi gândurile şi ideile cu aceştia;
Gemeni: practică intensificată în meseria aleasă; împărtăşirea ideilor şi gândurilor în legătură cu acest domeniu;
Rac: fascinaţie şi atracţie aproape irezistibilă pentru cercetarea altor culturi sau orice lucru care ţine de “cunoaştere”;
Leu: cercetări în căutarea unor sensuri şi/sau a celor care se află “dincolo de…” (aparenţe, viaţă, moarte, creativitate, superficialitate, etc);
Fecioară: schimbarea perspectivelor legate de parteneriate (de viaţă, de afaceri); deschidere în comunicare şi în departajarea ideilor;
Balanţă: interes mărit pentru sănătate (cauzele problemelor de sănătate); noi “stimulente” (idei) descoperite fie la locul de muncă, fie în acţiunile obişnuite (mişcări repetitive);
Scorpion: căutare şi/sau implicare în proiecte (sau preocupări) stimulante, bazate pe folosirea artei, a creativităţii;
Săgetător: plăcere în a sta mai mult pe acasă (sau pentru a revedea cele învăţate acasă); schimburi de idei legate de casă;
Capricorn: dorinţă de a studia sau a învăţa ceva nou; comunicare intensă cu anturajul; deplasări făcute din plăcere;
Vărsător: câştiguri şi/sau beneficii, obţinute prin distribuire sau departajare (mai ales dacă este de natură informaţională); inspiraţie şi idei ingenioase despre cum să vă valorificaţi potenţialul (inclusiv cum să faceţi bani);
Peşti: curiozităţi multiple; cercetări şi documentări intense; schimburi de idei şi de informaţii cu ceilalţi.

astrolog, numerolog Monica Stănescu

Împărtăşeşte informaţia cu prietenii tăi!

Articole interesante:
Venus în PeştiŞi cu calităţi şi cu defecte
Mercur în SăgetătorÎn oglindă
Mercur în CapricornInvitaţie la cunoaştere, autocunoaştere şi înţelepciune
Mercur în VărsătorCine face şi desface, mai mereu are ce face!
Horoscop Februarie 2018
Previziuni numerologice 2018
2018, Anul Câinelui de Pământ

Sursă imagine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: