Mesajul Universului: Uranus retrograd în Berbec

Perioadă Uranus Retrograd (în Berbec) 2015: 26 iulie 2015 – 26 decembrie 2015 Lanturi

În perioadele de retrogradare ale lui Uranus timpul capătă o altă valoare deşi, teoretic, orele sunt tot aceleaşi pentru toată lumea. Se petrec evenimente care ne încetinesc mult de tot ritmul. Una gândim (să facem) şi alta ajungem să punem în practică. Suntem oarecum „împinşi” să acordăm atenţie şi laturii umane existente în fiecare dintre noi.

Suntem atenţionaţi de către Univers că omul, prin natura lui, este ŞI un animal social.

Dar este ceva mai mult decât atât!

Acest „ceva” este cel care ne îndeamnă la schimbări, uneori (cam) prea bruşte de direcţii.

Având în vedere că Uranus „merge” înapoi în semnul Berbecului, această perioadă de retrogradare capătă şi o altă semnificaţie. Suntem cu toţii atenţionaţi să fim ceva mai prudenţi în tot ceea ce priveşte acest ritm de schimbare, la ideile care ne vin şi le punem în aplicare. Mesajul lui Uranus retrograd ar suna aşa:

Cât de mult ne afectează ideile noi sau schimbările dorite, viaţa personală?

De multe ori, în perioadele în care Uranus se află în mişcare directă în semnul Berbec:

Ne vin idei subite şi pe care ne grăbim să le punem în aplicare, fără să ţinem cont şi de costuri (bani, timp, energie).

Rostim cuvinte fără a fi şi gândite, sau acordăm prea puţină atenţie şi ce efecte pot produce aceste cuvinte.

Acţionăm ilogic, doar din dorinţa de a ne satisface nevoile/dorinţele personale.

Vrem să preluăm conducerea şi/sau să fim independenţi, fără a ne stabili (măcar!) propriile limite sau/şi dependenţe.

Timpul este singura măsură, singurul liant cu care se pot lega relaţii, inclusiv cu noi înşine.

În perioadele de retrogradare ale lui Uranus sunt puse la încercare mare parte din relaţiile avute. Suntem îndemnaţi să reflectăm dacă ne place să fim într-o relaţie (oarecare) şi din punct de vedere practic. Revedem cât am investit (mai ales timp) şi unde, în ce, inclusiv cu cine. Revedem dacă am petrecut timp şi cu noi înşine.

Se spune că „tăria lanţului este dată de veriga cea mai slabă”. În perioadele retrogradare ale lui Uranus ne descoperim „veriga slabă”.

Trec cu uşurinţă peste astfel de perioade nativii din Leu sau Taur, sau cu Ascendent în aceste zodii.

Cei care simt cel mai puternic această perioadă de retrogradare sunt:

– nativii cu Uranus retrograd în astrograma natală

– cei născuţi în zodia Vărsător şi Scorpion, sau cu Ascendent în aceste zodii

– cei născuţi în ultimul decan din Capricorn sau Balanţă, primul decan din Peşti sau Săgetător

– cei cu număr psihic (zi de naştere) 2 sau 11

– cei cu menirea personală 2 (ziua + luna naşterii)

– cei cu numărul de destin (data naşterii) sau de expresie (numele complet) 2

sursă imagine: http://agonaskritis.gr/%CF%83%CF%80%CE%AC%CF%83%CE%B5-%CF%84%CE%B9%CF%82-%CE%B1%CE%BB%CF%85%CF%83%CE%AF%CE%B4%CE%B5%CF%82/