Prognoza generală a anului 2013

friendshipAnul 2012 s-a caracterizat printr-o dorinţă interioară acută de schimbare, de nevoia interioară de libertate sub toate punctele de vedere.

Trecerea în anul 2013 se face treptat, începând cu lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2012, şi continuând în primele trei luni ale anului.

Foarte mulţi oameni se tem de schimbare, gândindu-se că acest lucru îi poate dezavantaja. Este senzaţia de frică, manifestată prin iluzia pierderii stării de confort, a echilibrului interior.

Schimbarea, însă, se petrece ca un act normal şi are loc ca urmare a existenţei unor acumulări de energii stagnante într-un aspect al vieţii, fie fiind vorba de cel financiar, sufletesc sau mental. Schimbarea se poate manifesta sub diferite forme, ca de exemplu: schimbarea domiciliului, a serviciului, noi prieteni, un nou hobby, etc.

Deci care sunt tendinţele generale ale anului 2013? Anul acesta se află sub auspiciile vibraţiei numărul 6. Acest număr a fost blamat şi considerat ca fiind un număr „rău”, făcând parte din „numărul fiarei”, faimosul „666”.

În realitate numărul 6 este numărul prieteniei universale, prin urmare acest an este un an caracterizat printr-un mod de gândire îndreptat spre pace, linişte, calm, prin plăcerea de a împărtăşi cele experimentate de noi înşine sau de cei din jur, prin conştientizarea unor anumite responsabilităţi, prin căutarea a tot ceea ce ne poate aigura un mod de viaţă armonios, liniştit şi echilibrat.

În acest an înţelegem care este importanţa comunicării şi a parteneriatului, a lucrului în echipă, pentru că numărul 6 este un număr „casnic” sub toate punctele de vedere, atât în modul de gândire cât şi cel de manifestare.

Ce trebuie de reţinut, ca un fel de sfat sau de recomandare, este faptul că în acest an s-ar putea să avem tendinţa de a ne face griji pentru lucruri mărunte şi să avem mici dificultăţi în a înţelege un alt mod de gândire, prea puţin compatibil cu al nostru personal.

Ca o concluzie, anul 2013 este Anul Prieteniei Universale, în care avem posibilitatea de a începe noi prietenii durabile, de a cimenta relaţiile existente, de a înţelege care este valoarea adevărată a prieteniei, atât cu noi înşine cât şi cu cei din jur.

%d bloggers like this: