Venus în Scorpion — Lumina în adâncuri

Motto: Primeşti răspunsuri doar când (îţi) pui întrebări.

Începând de pe 6 decembrie şi până pe 30 decembrie a acestui an, Venus se află în Scorpion. Astrele indică această intrare a lui Venus cu un trigon în Neptun şi totodată cu un alt trigon, cu Vertex. Pe „româneşte”: ne aflăm într-o răscruce sau mai corect spus ar fi în apropierea ei. Avem posibilitatea de a porni pe un alt drum sau de a urma acelaşi drum parcurs până acum. Acum putem alege dintre visele avute şi a decide dacă vrem să le vedem materializate. Şi totuşi…

De ce Universul ar fi trimis pe zeiţa iubirii şi a frumuseţii în semnul Scorpionului?!?

concert lighting against a dark background ilustration

Am ezitat destul de mult scrierea acestui articol. Am aşteptat până când Venus s-a apropiat de acest semn, pentru a putea capta şi a percepe influenţele energetice astrale.

La început,mi-a apărut în minte o imagine: o lumină mişcându-se în întuneric, aflându-se în el. Concomitent, mi-am amintit un nume: Emil Racoviţă. Acest explorator român a descoperit şi a adus la „lumină” fiinţe care trăiau în adâncuri, departe de Soare sau de orice sursă de căldură. Fiinţele care trăiau în acele peşteri cercetate, erau lipsite de acest organ numit „ochi”, dar totuşi existau! În paralel, mi-am amintit de legenda naşterii lui Venus.

Şi totul a început să mi se limpezească!

Cât timp Venus se află în acest semn, luăm cu noi „lumina”, ceea ce cunoaştem deja şi vrem să ştim cele omise, ignorate. Explorăm în întunericul din noi. „Lumina” înseamnă CUNOAŞTERE. iar „întunericul” omitere sau IGNORANŢA.

Descoperim frânturi din noi neştiute. Pot fi gânduri cât şi fapte. Pot fi simple vorbe. Aflăm consecinţele momentelor când ne-am lăsat conduşi de vanitate sau când am căutat să ne satisfacem o plăcere trecătoare. Descoperim că cele mai mari greşeli/erori se comit atunci când suntem „orbiţi”, din prea mult ataşament faţă de o idee, lucru, o situaţie sau o persoană (sau mai multe). Venus în Scorpion aduce cu ea cunoaşterea! Aşa cum Venus a luat naştere din spuma mării, Scorpionul o îndepărtează! Ne dezlegăm la ochi. Vedem realitatea cu alţi ochi. Vedem ŞI o altă de realitate decât cea ştiută.

Cei cu această poziţie astrală în astrograma natală au o sarcină cumplit de grea. Constă în a scoate la lumină, în manifestare, tot ceea ce au gândit şi-au evitat să facă cei din grupul în care s-au născut. La fel de grea sau dificilă este această perioadă de timp pentru fiecare dintre noi. Suntem tentaţi să manifestăm caracteristicele „umbrei” din noi înşine. Şi totuşi, umbra ne poate fi un bun prieten! Venus în Scorpion-01

Să fie doar o coincidenţă intrarea lui Venus în acest semn cu sărbătoarea lui Moş Nicolae?!? Să vedem şi ce ne-a pus Universul în ghetuţe! Acum ştim şi de ce!

 

surse imagini:

http://sunriserounds.com/light-dark/

http://www.brainyquote.com/quotes/keywords/light.html

%d bloggers like this: