Venus în Peşti, 11.02-7.03.2018 Şi cu calităţi şi cu defecte!

La o discuţie împreună cu nişte prieteni, am auzit odată o vorbă: “Prietene! Să ţii minte! Toate lucrurile bune au trei mari defecte: ori sunt imorale, ori ilegale, ori durează prea puţin!” De aceste vorbe mi-am amintit reflectând asupra tranzitului planetei Venus prin Peşti. Face parte din categoria celor “mai…” şi “mai…” şi “mai…”. Şi cu calităţi şi cu defecte. :)

Cum Venus se învârte pe dos decât celelalte (se roteşte în jurul axei în direcţie opusă faţă de majoritatea planetelor din Sistemul Solar), tot aşa ne cam întoarce şi pe noi pe dos uneori. Mai ales în perioada acestui tranzit, când ne este cam greu să distingem în mod clar graniţa dintre moral şi imoral, legal şi ilegal, cât despre timp… Noţiunea de timp cam dispare! (acest efect al distorsiunii timpului îl poate cunoaşte sau recunoaşte oricine face sau a făcut ceva cu plăcere sau din plăcere)

Şi parcă-i făcut cu acest “mai mult”… La ora intrării planetei Venus în zodia Peşti, Jupiter, aflat în Scorpion, este exact la Ascendent. Ies deci în evidenţă limitele, atât cele care sunt deja cu mult depăşite, cât şi cele care pot fi depăşite. Ies la lumină tot ceea ce se afla ascuns ochilor şi urechilor… Putem să schimbăm ceva, dacă (doar dacă!) simţim că este neapărată nevoie în a schimba ceva, doar pentru că suntem liberi şi pentru că putem şi pentru că se poate! (Venus sext. Uranus)

Iar acum alegem să iubim, să ne contopim cu acele frânturi din Univers care ne amintesc ce iubim cel mai mult. Alegem să fim noi înşine iubire, cum şi unde o manifestăm!(depinde de unde se află Venus în astrograma natală) Alegem acum să gândim mai mult la lucrurile care ne plac, să vorbim mai mult cu cine ne face plăcere, să facem mai mult din cele plăcute, să mergem la plimbări ceva mai dese, doar din plăcere şi cu plăcere! (la ora intrării în Peşti, Venus se află în C3)

Toate acestea pentru că ştim că se poate, pentru că ştim că Universul întreg ne iubeşte, aşa cum suntem şi cu “calităţi” şi cu “defecte”. (Soare în Vărsător, conj. cu Venus şi cu Mercur)

Unde se vede influenţa lui Venus în Peşti pentru:

Berbec: în înţelegerea mai profundă a sentimentelor (mai ales ale altora);

Taur: în a-i face pe ceilalţi să se simtă bine şi în largul lor, prin sau în prezenţa sa;

Gemeni: în plăcerea de a socializa şi/sau a ocupa o poziţie socială mai bună (evident şi mai plăcută!);

Rac: în căutarea a tot ceea ce vă poate mări şi/sau lărgi perspectivele;

Leu: în apelarea şi/sau folosirea unor metode ceva mai subtile pentru a vă face plăcuţi;

Fecioară: în obţinerea senzaţiilor de împlinire şi de realizare dintr-un parteneriat (inclusiv a ceea ce este de făcut pentru a le obţine);

Balanţă: în serviciile făcute (sau care pot fi făcute), atât dvs cât şi altora;

Scorpion: în bucuria/emoţia cu care este trăită viaţa;

Săgetător: în plăcerea de a descoperi cele “ascunse”, inclusiv a celor care îi limitează;

Capricorn: în comunicare, manifestări artistice şi/sau lucrurile plăcute din viaţă;

Vărsător: în plăcerea de a observa, studia şi cerceta ce vă atrage şi/sau vă pasionează;

Peşti: în plăcerea de a se arăta echilibraţi în faţa celorlalţi (sau în a arăta compasiune, înţelegere).

astrolog, numerolog Monica Stănescu

Articole înrudite:

Jupiter în Scorpion

Compatibilităţi zodiacale

Venus în Vărsător

Împărtăşeşte informaţia cu prietenii tăi!

Sursă imagine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: