VIBRAŢIA 1

 Numar-1Caracteristici generale.

Indiferent din ce unghi am privi, orice lucru îşi datorează existenţa doar dacă face parte dintr-un sistem. A numi piesele dintr-un sistem ca fiind „mai bune” sau „mai rele” constituie o greşeală. Ele există, iar existenţa lor este datorată doar căderilor în extreme a tuturor elementelor din care este alcătuit acel sistem.

1 întotdeauna are valoare doar dacă face parte dintr-un sistem, aşa cum Soarele are strălucire atâta timp cât va dărui din strălucirea lui planetelor din sistemul solar.

Dacă privim de la un nivel ceva mai mic, fiecare om care este aflat sub această vibraţie, prezintă aceste caracteristici tipice Soarelui.

Din familia numărului 1 fac parte cei născuţi în anii de vibraţie 1 (link), cei care au ca dată de naştere 1 (link), vibraţia de destin 1 şi vibraţia numelui. De asemenea, prima lună din an, Ianuarie, se caracterizează prin modul de gândire şi acţiune specifice vibraţie 1.

Întotdeauna cei care sunt influenţa acestei vibraţii (1) vor să strălucească, căutând să-şi facă propriul său grup (mai mic sau mai mare) în care să ocupe una dintre poziţiile cheie.

Sunt firi altruiste cu cei pe care îi acceptă în apropierea lui, căci cei care refuză să le recunoască strălucirea sunt ţinuţi cât mai la distanţă. Sunt fermi în hotărârile lor, cu o structură fizică destul de robustă.

Calităţile unui 1 sunt mult mai accentuate la persoanele născute primăvara şi vara. Cei care se nasc toamna şi iarna, chiar dacă îşi doresc enorm să fie primii, trebuie să muncească de două ori mai mult faţă de ceilalţi 1 care sunt născuţi primăvara şi vara.

În general, cei aflaţi sub vibraţia 1 îşi controlează destul de bine emoţiile, căci capacitatea lor intelectuală este foarte intensă. Drept urmare, îşi stabilesc un mod de comportament decent, respectuos, foarte atent, prietenos, mod de comportament după care se va ghida toată viaţa.

Un 1 are nevoie tot timpul de recunoaştere, făcând uneori aproape orice pentru a o obţine. Acest lucru îl ajută mult în viaţă, căci acest mod de comportament îi va aduce repede prieteni, şi, mai ales, va atrage destul de repede atenţia asupra lui la locul de muncă.

Dacă vezi vreodată un număr 1 trist înseamnă că a fost neglijat, poate certat pentru ceea ce a făcut, chiar dacă a muncit mult pentru acel lucru. Pur şi simplu, una dintre forţele lui interioare care îl ajută să meargă mai departe este nevoia cruntă de a fi lăudaţi.

Îşi revin destul de repede din supărare, căci imediat va începe să caute un alt loc în care să strălucească. Întradevăr, acest lucru reprezintă o adevărată calitate necesară unui leader.

O altă caracteristică a lui 1 este asigurarea a tot ceea ce înseamnă „luciu”, indiferent dacă este vorba despre aspect exterior sau de cel interior. Sunt mari cheltuitori, în special cu ei înşişi.

Există o tendinţă, destul de accentuată, de a vedea defectele celorlalţi, plăcându-le destul de mult să critice şi să scoată aceste aşa-zis „defecte” în evidenţă. Se mai întâmplă să mai fie şi ei, la rândul lor, atenţionaţi. Atunci, fiind mari iubitori şi păstrători ai adevărului, înţeleg şi îşi recunosc greşeala. Au un mod destul de deosebit în manifestarea recunoaşterii, căci în astfel de cazuri preferă să tacă şi să îşi răscumpere greşeala, făcând cadouri sau/şi lucruri care le plac tot lor.

Un 1 îşi va ţine întotdeauna o promisiune făcută altcuiva, căci pentru el cuvântul dat înseamnă literă de lege.

Un ajutor se poate primi din partea unui 1 doar dacă el este convins că îi vei întoarce cândva acest serviciu. În aşa fel îşi asigură pe o perioadă destul de lungă „strălucirea”.

Apreciază mult esteticul, arta în general, înţelegând din instinct că arta face parte dintr-un mod de viaţă care se potriveşte cu natura lor.

Deşi par a fi firi foarte sigure pe ele însele, cei aflaţi sub această vibraţie sunt firi foarte influenţabile. Vor acorda mereu atenţie la părerile celor din jur, uneori căzând sub influenţa acestora.

În căutarea permanentă a unui loc în care să strălucească (sau poate din curiozitate), cei aflaţi sub vibraţia lui 1 încearcă să intre şi în domeniile care ţin de spiritualitate. Din păcate, atuurile lor în aceste domenii sunt mai puţin apreciate, căci spiritualitatea are altfel de cerinţe decât cele bazate doar pe logică.

carte-vizita-online-01

Recomandări pentru cei aflaţi (nativ) sub această vibraţie:

  • Bugetul personal înseamnă „intrări” şi „ieşiri”. Prin urmare, orice „ieşire”, fie că este vorba despre o cheltuială personală, o investiţie sau un împrumut, trebuie cumpănită îndelung.
  • Deciziile luate şi aplicate rapid sunt cele care lovesc cu întârziere… şi bine!
  • Critica este una dintre formele cele mai distrugătoare de manifestare. Chiar dacă este tentantă, este de evitat. De ce? Pentru că atunci când arăţi cu degetul spre (alt)cineva, sunt cel puţin trei degete îndreptate către tine.
  • Când se trăieşte într-o comunitate (familie, loc de muncă, etc.) toţi membrii ei au aceleaşi îndatoriri, obligaţii şi responsabilităţi. De împăcat cu această idee!
  • A fi independent înseamnă a respecta tot ceea ce te înconjoară. Inclusiv legile divine.
  • Prietenii cei mai buni sunt cei care îţi refuză cadourile. Ei au alte valori decât ale tale.
  • A fi om înseamnă şi a învăţa să ceri ajutor. Cu măsură!
  • Să lase domeniul spiritualităţii celor care au talent şi atragere spre aşa ceva. Oricât v-ar tenta acest domeniu, acolo străluceşte altcineva…

carte-vizita-online-01