VIBRAŢIA 4

Caracteristicele de mai jos se întâlnesc la cei născuţi în anii de vibraţie 4, la cei născuţi în zilele cu vibraţie 4 (4, 22, 13, 31), la cei născuţi în luna 4 (zodia berbec şi cei născuţi în prima decadă a zodiei taur) şi la cei cu număr de nume 4.

Din punct de vedere astrologic, cei aflaţi sub vibraţia 4 sunt lipsiţi de planete reprezentative. În realitate, ei sunt cei care arată natura reală a lucrurilor, bipolaritatea. La oameni ea, această natură bipolară, este reprezentată prin Nodul Nord al Lunii (Rahu) şi Nodul Sud al Lunii (Ketu).

Acolo unde este prezentă o persoană de vibraţie 4, oamenii încep să îşi schimbe comportamentul. Cei din jur acţionează pe baza instinctelor primare, folosesc un limbaj obscen fără a fi provocaţi, devin nervoşi şi iritaţi, apare dorinţa subită de distrugere. Sau, dimpotrivă, poate apare exact opusul acestor fenomene, căci un 4 este, din instinct, cel care arată ceea ce se ascunde dincolo de raţiune.

Numar-4Caracteristici generale

Sunt firi schimbătoare şi suspicioase. Modul lor comportamental schimbător este datorat în marea majoritate a timpului de mediul în care se află.

Întrucât capacitatea lor de a discerne este destul de greu de realizat, nativii aflaţi sub această vibraţie sunt firi care iau decizii foarte greu, având tendinţa de a asculta de sfaturile celor din jur. Datorită acestui fapt, a neîncrederii în sine, au parte de multe suferinţe şi necazuri de-a lungul vieţii. Această durere interioară este bine camuflată, căci supărările prin care trec îi fac să îşi dezvolte alte calităţi, care lipsesc cu desăvârşire la alte vibraţii. Toleranţa, răbdarea, înţelegerea tuturor punctelor de vedere, curaj fără limite. Sunt doar câteva dintre calităţile ascunse într-o vibraţie 4.

Datorită firii lor mai închise, comunicarea (deschiderea) o fac mult mai uşor folosind un mod de manifestare artistic: scris, pictură, muzică.

Le displace să ocupe un loc secund. Prin urmare, atunci când se implică într-un proiect sau la locul de muncă, muncesc mult pentru a atinge gradul de excelenţă.

Pentru că în prezenţa lor oamenii se simt iritaţi fără a avea un motiv aparent sau, dimpotrivă, se calmează când sunt nervoşi, îşi fac foarte greu prieteni.

Întotdeauna au parte de critici şi poziţii adverse, pe tot cursul vieţii. Opiniile lor sunt sincere şi reflectă partea mai puţin plăcută din interiorul unui om. De foarte multe ori această sinceritate este luată drept afront, mai ales de către persoanele orgolioase.

Natura lor este una caracteristică unui rebel, indiferent dacă se aliniază unei cauze sau ba. Personal, înclin să cred că un 4 apare acolo unde este nevoie…

Sunt firi pragmatice. De cele mai multe ori dau impresia că ar fi foarte bogaţi, datorită faptului că îşi cheltuiesc averea personală cu largheţe.

Sunt mari admiratori de artă, chiar dacă criteriile lor de selecţie sunt oarecum neclare. Ele oscilează după starea interioară a nativilor.

Fac planuri foarte rar, deoarece eşecurile pe care le au în viaţă îi fac să cadă în capcana pesimismului. Dar dacă planurile sunt făcute, atunci devin nişte oameni de admirat, căci sunt oameni foarte muncitori şi hotărâţi. Voinţa lor este de nezdruncinat atunci când se hotărăsc să facă ceva.

Au foarte puţini prieteni. Numărul lor este redus doar dintr-un singur motiv: atunci când un prieten de-al lui 4 se află la necaz, atunci acesta este în stare de orice ca să-l ajute.

Marea majoritate a oamenilor au succes pentru că sunt ajutaţi. Un 4 reprezintă exact contrariul… Marea majoritate a succeselor înregistrate de ei sunt personale, fără a beneficia de ajutorul cuiva. Dacă sunt ajutaţi în caz de nevoie, atunci el îţi va deveni un prieten pe toată viaţa. Dar şi aici un 4 are mari dificultăţi, căci are obiceiul de a cere ajutorul foarte rar.

Se crede despre ei că au un comportament egoist, că trec peste orice fel de obstacol ca să-şi îndeplinească obiectivele. Este adevărat, mai ales dacă obiectivul ales are un rezultat combinat, adică a face un bine atât pentru ei înşişi cât şi pentru cei din jurul lui.

Orice schimbare bruscă de atitudine a celor din jur îi fac să se clatine. Este unul din motivele pentru care viaţa lor personală este instabilă, înregistrând multe eşecuri. Contrar aşteptărilor şi a aparenţelor, natura lor este una calmă, relaxată. Îşi iubesc mult familia, căutând să le asigure tot ceea ce le este necesar.

Se consideră că cei aflaţi sub vibraţia 4 au o viaţă grea din cauza Karmei. Totuşi, prima jumătate din viaţă au parte de necazuri şi greutăţi. După ce au trecut de prima jumătate, ei au parte de liniştea, fericirea, bunăstarea, atât de mult dorite. Întâi plătesc preţul şi abia apoi se bucură de produs.

carte-vizita-online-01

Recomandări

  • Să înţeleagă că natura lor critică le provoacă doar neplăceri. În loc să piardă timp încercând să îi schimbe pe alţii, mai bine s-ar schimba ei înşişi.

  • Cel mai mare duşman al unui 4 este furia. În caz de se lasă cuprinşi de furie distrug totul, fie că este vorba despre viaţa lor personală sau de averea personală adunată cu multă trudă.

  • Postul de carne ţinut toată viaţa este o recomandare foarte importantă. Este unul din remediile indicate pentru potolirea furiei.

  • Să facă servicii şi să acorde ajutor fără a aştepta vreo răsplată.

  • Să caute să vadă şi partea plăcută dintr-un om, fără a pune accent doar pe lipsurile lui. Acelaşi mod de gândire să fie generalizat, adică să caute să vadă şi părţile plăcute care se ascund în dosul eşecurilor.

  • Să înveţe să ia decizii singuri, fără a cere sfatul sau opinia cuiva. În aşa fel îşi cultivă atât respectul de sine cât şi asumarea responsabilităţii.

  • Chiar dacă au tendinţa de a spune „da” mai tot timpul, acest lucru îi poate distruge, mai ales dacă este vorba despre lucruri sau responsabilităţi care le depăşesc capacitatea lor fizică în execuţie.

  • Să cumpănească înainte de a lua vreo decizie, căci de multe ori sunt naivi, copilăroşi, imaginativi, în modul lor de gândire.

  • Chiar dacă le place să stea singuri, această singurătate le este dăunătoare.

  • Să înveţe să tacă şi să asculte, iar când vorbesc să aibă grijă să îşi controleze vorbele şi tonul folosit.

  • Să apeleze la practici esoterice, în special la meditaţii, pentru liniştirea activităţii cerebrale.

carte-vizita-online-01

Notă

Anul 2013 este un an de vibraţie 6. În acest an, un nativ aflat sub vibraţia 4 are mult de lucru în ceea ce priveşte tentaţiile caracteristice lui 6. Lenea, plăceri personale, cheltuieli mari, etc., sunt doar câteva dintre lucrurile pe care ar fi bine să le evite un 4 în acest an, mai ales în luna aprilie.