VIBRAŢIA-8

Multe dintre caracteristicele de mai jos se întâlnesc la persoanele născute în anii de vibraţie 8, în zilele de vibraţie 8 (8, 17, 26), în luna august (zodia leu şi prima decadă din zodia fecioarei), cei cu vibraţia numelui 8 şi cei cu vibraţia menirii 8.

Reamintesc că la cei născuţi în zilele de vibraţie 8, aceste caracteristici sunt mult mai accentuate în prima jumătate a vieţii, atingând maximul energetic în jurul vârstei de 35-40 de ani. După această vârstă, omul intră sub influenţa altei vibraţii, cea dată de vibraţia destinului.

Din punct de vedere astrologic, planeta Saturn este cea care reprezintă această vibraţie. Saturn are un ciclu de rotaţie destul de îndelungat, folosind ca termen de comparaţie şi de măsură timpul terestru iar un ciclu saturnian durează cam 30 de ani.

Numar-8Caracteristici generale

Saturn este considerată o planetă „bătrână” din punct de vedere astrologic. Marea majoritate a celor născuţi sub această vibraţie arată mult mai maturi, mai serioşi, mai gravi, încă din copilărie. Sunt oameni care simt nevoia continuă de a contrazice, fie că este vorba despre un mod de gândire şi/sau de manifestare. A se supune unor legi (sau interdicţii), pentru ei devine un adevărat chin. Încălcarea oricărui fel de legi devine o ţintă, un scop, urmărit foarte mult timp din viaţă.

Cu toate că oamenii din jur încearcă să îi înţeleagă, să le înţeleagă modul lor de gândire şi de acţiune, înţelegerea acestui mod de comportament rămâne un adevărat mister. Sunt oameni care au obiceiul de a te pune în faţa faptului implinit.

Muncesc din greu, fără a fugi din faţa provocărilor pe care i le aduce viaţa. Uneori, depun o muncă fizică titanică care sperie lumea din jur, doar pentru a îşi vedea un scop sau un ţel îndeplinit.

Sunt persoane sincere, care spun exact ceea ce gândesc. Uneori, sunt certaţi din acest motiv, căci orizontul lor de a înţelege şi de a vedea lucrurile este unul destul de îngust şi doar printr-o educaţie atentă pot adăuga ceva mai multă diplomaţie la modul lor de a comunica cu cei din jur.

Au foarte multă răbdare atunci când pornesc pe un drum. Pentru că ei păstrează în minte doar ţinta stabilită, multe dintre detaliile care se ivesc pe parcurs le scapă. Odată ce şi-au stabilit un ţel sau un scop este (aproape) imposibil să-i faci să se mai răzgândească.

Devoţiunea lor este dusă dincolo de orice fel de limită, căci odată ce s-au dedicat unui grup, fie că este vorba despre o familie sau unei organizaţii. Refuză însă să ceară ajutorul cuiva căci le place să lucreze singuri.

Sunt oameni foarte serioşi. Orice lucru în care se implică este tratat cu mare seriozitate şi atenţie, căci trăiesc cu senzaţia că s-au născut cu o misiune care dusă până la capăt, indiferent care ar fi ea, cam cât ar dura şi cam care sunt costurile reale ale acestei misiuni. De cele mai multe ori, această misiune şi-o stabilesc ei singuri…

Este imposibil să schimbi modul de gândire al unei persoane aflate sub vibraţie 8, fără a-şi dori chiar ei înşişi aceasta.

Odată obiectivul ales ei au tendinţa de a sacrifica orice pentru îndeplinirea lui.

Sunt perseverenţi şi foarte ambiţioşi.

După ce şi-au îndeplinit obiectivul propus, marea majoritate a celor aflaţi sub această vibraţie încep să se „relaxeze”. Modul lor de manifestare în acest caz este unul destul de straniu şi mai greu de înţeles pentru marea majoritate a oamenilor care i-au cunoscut. Pur şi simplu trec dintr-o extremă în alta. Dacă au fost avari, devin altruişti. Şi invers. Dacă cei din jur îi atenţionează că greşesc se retrag în ei înşişi, limitându-şi comunicarea cu exteriorul.

Pentru că primesc foarte rar daruri, le lipseşte capacitatea de a aprecia ceea ce li se oferă. Este un alt motiv pentru care sunt persoane retrase, greu asociabile.

Oscilaţiile lor de comportament sunt rapide, căzând foarte repede dintr-o extremă în alta. Dacă ieri ţi-a fost prieten, azi îţi poate deveni un duşman.

Răbdarea lor este infinită atunci când vor să se răzbune pe ceva sau pe cineva. Chiar dacă după o perioadă de timp conştientizează că un astfel de mod de gândire îi distruge, continuă să acţioneze conform planului şi scopului stabilit. Ideea că s-ar putea să se fi înşelat într-o privinţă îi face să devină foarte pesimişti.

Sunt oameni care vor totul sau nimic. E un mod de gândire obişnuit şi acceptat pentru cei aflaţi sub această vibraţie. Toate reuşitele lor minore sunt trecute cu vederea chiar de ei înşişi, pentru că ei vor totul la superlativ.

Sunt persoane cu un mod de gândire preponderent materialist. Întotdeauna, în orice situaţie, vor pune securitatea proprie pe primul plan.

Pentru că le place să muncească pentru obiectivele lor, le displac persoanele leneşe, care încearcă să înşele, demagogii şi ipocriţii.

Relaţia lor cu partea materială, cu banii, este destul de ciudată. Cheltuie cu persoane din jur, străine, cu foarte mare uşurinţă. În schimb uită foarte des de ei înşişi şi/sau de ceilalţi membrii ai familiei.

La maturitate încep să fie mai atenţi cu ei, să înceapă să adune în conturi fără a avea un scop anume. Există posibilitatea de a cădea în capcana avariţiei în aceste perioade.

Persoanele aflate sub vibraţia 8 îşi sabotează singuri succesele. Unele succese obţinute repede, fără prea mult efort fizic, ajung să îi sperie.

carte-vizita-online-01

Recomandări

  • Să accepte în jurul lor sau să caute persoane liniştite, calme, cu un mod de gândire filosofic. Compania lor şi discuţiile purtate cu ei le poate aduce un nou mod de a privi viaţa.

  • Să evite bârfa. Folosind această metodă de comunicare, ei înşişi vor avea de suferit.

  • Să fie respectuoşi cu oricine, oriunde sau oricând.

  • Plimbările şi călătoriile le priesc.

  • Să evite capcana rămânerii în trecut, atunci când au avut parte de şocuri emoţionale sau fizice.

  • Să depăşească frica de fericire.

  • Răzbunarea, oricât de „dulce” ar părea, sfârşeşte prin a fi groaznic de amară.

  • De abandonat ideea că vine altcineva să îi salveze sau să îi ajute la necaz. De cele mai multe ori aceste necazuri le provoacă chiar ei.

  • Să aibă mai multă încredere în oameni, fie că este vorba despre colegi de serviciu şi/sau membrii de familie.

  • Să înveţe să comunice cu oamenii din jur.

  • Să fie mai toleranţi cu cei din jur. Perfecţiunea se vede doar în noi înşine. Dacă te vezi tu pe tine cu defecte, atunci tot ceea ce consideri tu a fi „defecte” încep să se manifeste şi la cei din jurul tău.

carte-vizita-online-01

Notă

Anul acesta (2013) este un an favorabil pentru cei din vibraţia 8. Fiind de vibraţie 6, în 2013 cei de vibraţia 8 vor avea parte de multe ocazii de a se bucura, de a se relaxa, de a avea parte de surprize plăcute.

%d bloggers like this: