VIBRAŢIA 9

Caracteristicele de mai jos sunt întâlnite la persoanele născute în anii de vibraţie 9 (link), zilele de 9 (link), numele de vibraţie 9 şi a celor născuţi în luna naşterii 9, adică luna septembrie – zodia fecioară (a doua şi a treia decadă) şi zodia balanţă (prima decadă). Din punct de vedere astrologic, această vibraţie este atribuită planetei Marte.

Reamintesc că multe dintre caracteristicele enumerate mai jos sunt accentuate la cei cu ziua de naştere de 9, 18 şi 27, până la împlinirea vârstei de 40 de ani. Apoi intră sub influenţa altei vibraţii, cea dată de data lor de naştere completă.

umar-9

Caracteristici generale.

Cei aflaţi sub vibraţia 9 au un simţ aparte al datoriei, căci ei tratează acest lucru cu foarte mare atenţie şi seriozitate. Uneori, acest simţ (al responsabilităţii) trece dincolo de graniţele logice, raţionale, ale oamenilor.

Au o gândire şi un mod de manifestare uneori egotic, căci acordă prioritate satisfacerii propriilor scopuri, indiferent de preţul plătit fie de către el însuşi, fie de către cei din jur.

Sunt firi agitate şi repezite. Le place să producă „valuri” în jurul lor.

Modul lor iute de a se manifesta este un mod de a se autoechilibra. Astfel, se asigură cu cantitatea de energie necesară manifestării curajului şi a forţei de rezistenţă, căci cei aflaţi sub această vibraţie sunt adevăraţi luptători prin firea lor.

Sunt buni oratori. Prin forţa degajată din discursurile lor oratorice sunt capabili să pună în mişcare mase mari de oameni.

Sunt persoane care sunt atrase de practicarea unui sport, cu timpul alegându-şi un sport care să îi caracterizeze. În general sunt alese ramurile sportive în care chiar şi înfrângerea este privită ca un act de mare curaj.

Firea lor agitată, certăreaţă, le produce mari probleme în viaţa personală. Aşa cum sunt capabili să construiască, tot aşa sunt capabili să şi distrugă. Ambele forţe sunt egale, singura diferenţă dintre cele două forme de manifestare este direcţia dată energiei.

Sunt mai tot timpul nesiguri pe alegerile pe care le fac. Această nesiguranţă (care de cele mai multe ori se datorează propriei imaginaţii) duce la un mod de comportament nervos.

Le place mult să fie în primele rânduri, îndiferent de vârsta biologică a nativilor. Pentru a fi acolo, printre primii, dau dovadă de un curaj şi o tenacitate ieşite din comun.

Odată stabilit un scop, un obiectiv, intră într-o stare de agitaţie care poate ţine ani de zile ca durabilitate.

Sunt capabili să atingă excelenţa aproape în orice domeniu. Faţă de persoanele cu care intră în contact pe un anumit domeniu, comportamentul lor este unul de coleg, de prieten. Spre deosebire de marea majoritate a vibraţiilor, cei din 9 sunt firi care tratează ideea de competiţie cu mare respect şi seriozitate.

Au un simţ intern care îi atenţionează la orice semn de dezechilibru, fie că este vorba despre ei înşişi sau de persoanele din jurul lor. De multe ori sunt căutaţi tocmai pentru că se pricep să găsească în mod rapid soluţii pentru ieşirea din orice fel de probleme.

Deşi sunt firi foarte miloase, le displace să aibă parte ei înşişi de milă. Instinctiv, ştiu că „a primi” înseamnă şi „a da”. Prin urmare caută tot felul de soluţii care să le asigure libertatea de gândire şi acţiune destul de devreme. Le displace ideea de dependenţă.

În general răspund la provocări foarte repede, căci au o părere foarte bună despre ei înşişi. Orice fel de critică primită îi face să devină orbi. În loc să se gândească la lucrul pentru care a fost atenţionat, el vede în faţă doar persoana care a transmis mesajul (ucidem poştaşul pentru că el este cel care ne-a adus o veste proastă?!?).

Aşa cum sunt capabili să iubească (enorm de mult!), tot aşa sunt capabili să şi urască. Sunt oameni care cred că exemplul dat de ei este suficient. Uneori, sunt dezamăgiţi, căci exemplul dat de ei se poate dovedi insuficient pentru a îi face şi pe alţii să facă acelaşi lucru.

Cu toate că le place să domine, sunt persoane foarte harnice. Mulţi dintre nativi aleg calea cea mai grea care duce la obţinerea recunoştinţei. Pentru a obţine ceva le place să lucreze chiar ei înşişi pentru obţinea acelui ceva, indiferent dacă este vorba despre un loc de ocupat într-o societate, la un loc de muncă sau în cadrul propriei sale familii.

Aparenţa lor de oameni foarte duri şi severi este doar o mască. Sub ea se ascunde firea lor adevărată, de oameni cu suflet. Sunt prieteni foarte buni, căci atunci când li se cere ajutorul ştiu exact ceea ce pot să ofere. Dacă li se dă mână liberă, atunci se dovedesc a fi foarte buni organizatori şi administratori.

Persoanele aflate sub această vibraţie îşi iubesc mult părinţii. Învaţă de la ei, inclusiv din greşelile lor, ale părinţilor. În viaţa lor personală îşi doresc să aibă parte de o uniune completă cu partenerul ales (mental, emoţional, fizic). De a ales greşit suferă, căci viaţa personală constituie un punct de echilibru. Chiar dacă le place să domine, colaborarea este ceea ce au cu adevărat nevoie. Suferă atunci când se ceartă, chiar dacă greşeala le aparţine. Cu toate că le place să atragă atenţia asupra greşelilor celorlalţi, le displace să fie criticaţi. Îi scoate din minţi acest lucru, căci caută să atingă perfecţiunea în tot şi în toate, acea perfecţiune care corespunde propriilor lor standarde.

Se mulţumesc cu puţin, dincolo de faptul că le place luxul şi opulenţa. Pentru că le place să locuiască într-un mediu ordonat şi uşor de întreţinut, foarte mult timp şi energie acordă curăţeniei şi păstrării ordinii în lucrurile personale. Acest consum de timp şi energie îi face să scape multe alte lucruri din vedere, mai ales cele care ţin de viaţa lor personală. De obicei, acest amănunt este observat destul de târziu, la o vârstă destul de mare.

Atunci când sunt şantajaţi emoţional simt. Devin brusc persoane reci şi acide. Cu o excepţie: membrii propriei lor familii.

Au multe calităţi pentru a fi un bun conducător: personalitate puternică, imaginaţie, putere fizică, ambiţie, voinţă.

Sunt oameni care cred în ceva doar dacă ei înşişi încearcă acele lucruri. Aşa, doar după, capătă curajul de a deveni buni profesori. Acesta este unul dintre motivele pentru care au de multe ori conflicte cu părinţii lor sau cu societatea. Ei cred că fiecare persoană este datoare să încerce înainte de a crede. La vârsta maturităţii ajung să fie apreciaţi pentru tendinţa lor de a „încerca toate cele şi a păstra cele cu folos”.

Le place viaţa aşa cum este ea, sub toate formele ei de manifestare. Au capacitatea deosebită de a vedea în fiecare om ambele aspecte ale polarităţii. Însă, a profita de pe urma acestui „har” doar pentru a obţine avantaje strict personale constituie o faptă gravă din punct de vedere al Universului.

Sunt atraşi mult de ecologie, căci înţeleg instinctiv că fiecare formă manifestată îşi are rostul ei.

Datorită modului lor de gândire şi de acţiune, cei aflaţi sub această vibraţie reprezintă pentru oameni manifestarea a ceea ce se numeşte „conştiinţă”.

Au talentul de a le reaminti oamenilor de responsabilităţile pe care le au.

Sunt firi senzuale. De reuşesc să îşi controleze instinctele primare pot atinge culmi nebănuite de cunoaştere, având acces liber la cunoaşterea universală. În acest caz devin maeştrii, adevăraţi profesori spirituali (Mahatma Ghandi este un reprezentant de seamă a acestei vibraţii).

De au dificultăţi în a se stăpâni, atunci problemele lor vor fi ori de natură medicală (boli destul de grave) ori au probleme cu legea.

Fiind vibraţia ultimă, cei născuţi sub ea au posibilitatea de a-şi lichida toate datoriile făcute în trecut. Prin urmare, toată viaţa lor vor fi supuşi la tot felul de încercări care le reduce mult din timpul acordat distracţiei şi odihnei. O îndreptare a atenţiei spre latura spirituală a vieţii, a relaxării corpului fizic, le este de un real folos în stabilirea echilibrului unei firi atât de energice.

Recomandări

  • Să evite persoanele cărora le place să provoace. Odată căzuţi în capcanele provocării este foarte greu să se găsească o cale de ieşire.

  • Deşi sunt capabili să îşi ducă la final orice plan făcut, cele care sunt îndreptate spre satisfacerea egoului să fie abandonate şi alungate din minte.

  • Să evite utilizarea uneltelor periculoase, căci sunt predispuşi la accidente.

  • Să gândească înainte de a acţiona. Manifestările cinice ori ironice sau de auto-laudă le pot atrage multe critici şi, cu timpul, duc la singurătate.

  • Pentru că au tendinţa de a sări în ajutorul oricui, de multe ori plătesc prea scump această slăbiciune. Prin urmare, să evite persoanele care se manifestă prin lacrimi şi plângeri aproape tot timpul. De asemenea, să evite şi să se implice emoţional în astfel de relaţii.

  • Să înveţe de la cei din jur ce înseamnă a-şi asuma riscuri calculate. Fiind firi iuţi, au tendinţa de a îşi face planuri bazându-se doar pe ei înşişi. Acest lucru îi epuizează mult, din toate punctele de vedere, iar în cazul în care înregistrează vreun eşec apare tendinţa (destul de periculoasă) de a-şi pierde curajul. Comparativ, ar fi ca şi cum ar renunţa la ideea de a merge cu bicicleta imediat după prima căzătură. :)

  • Să evite discuţiile nesfârşite cu cei care le reamintesc de greşelile din trecut. Atât judecata cât şi regretele îi împiedică să meargă mai departe în propria lor evoluţie.

  • Să fie tot timpul cel care readuce pacea acolo unde este nelinişte. Pentru a putea realiza acest lucru să-şi reamintească (atât lor cât şi celor din jur) de înţelepciunea vorbelor din zicala: „A greşi este uman, dar a ierta ţine de divin”.

  • Să înveţe că unele uşi se pot deschide şi fără a fi forţate… doar cu un zâmbet.

  • Orice fel de discuţie prelungită le provoacă mari pierderi de energie. De evitat implicarea lor în astfel de polemici.

  • Pentru că au tendinţa de a neglija multe aspecte ale vieţii, să fie foarte atenţi când se află în situaţia de a semna acte. Înainte de a face aşa ceva, de a-şi da acordul şi în scris, este recomandat să consulte persoane autorizate.

  • Să înţeleagă că a fi în primele rânduri e cu totul altceva decât a fi şi primul, unicul, ultimul, singurul, în tot şi în toate. Un mod de gândire de acest fel le poate aduce doar satisfacţii materiale, fizice. Aceasta este doar una dintre laturile vieţii.

  • Să înveţe să se autocontroleze, căci tendinţa lor spre manifestarea aroganţei şi a furiei prin agresivitate face să-şi îngusteze mult cercul de cunoştinţe. Este posibil ca la un moment dat să se trezească singuri, abandonaţi chiar de propria lor familie, din cauza acest mod de comportament.

  • O cale de a avea prieteni este să-şi cultive simţul umorului. E o “cheie” care poate deschide multe uşi.

numerologul de serviciu

 

%d bloggers like this: